Ferastraul cu banda se dovedeste a fi foarte util atunci cand avem de taiat lemn sau metal. Dintii sai ascutiti si rapiditatea si precizia taieturii il fac una dintre cele mai cautate masini pentru prelucrarea lemnului si metalului. Ideea unui astfel de aparat nu e noua.
Prima data am auzit de ferastraie cu banda prin 1809, cand William Newberry a primit recunoasterea britanica a inventiei sale, insa nu a putut fi pusa si in practica prea repede pentru ca panza zimtata era foarte instabila si avea un ritm nebunesc, sustinut de miscari haotice. Nu mai putin de 40 de ani au trecut pana cand Anne Paulin Crepin si-a dat seama cum sa tina banda de la ferastraie cu banda sub un control permanent si sa o faca sigura de utilizat. In 1846 inventia ei si ferastraul cu banda devenea recunoscut oficial si gata de productie. Americanii nu s-au lasat nici ei mai prejos si in 1836 au patentat un model asemanator de al carui nume s-a legat personalitatea lui Benjamin Barker of Ellsworth. Asa si in America ferastraie cu banda incepeau sa functioneze in mai toate atelierele de profil. Pe langa lemn, cu ferastraiele cu banda putem taia si carne, bucati de carne foarte mari-de exemplu, dintr-o vaca sau porc, portionare-sau metal. Pentru metal, ferastraiele cu banda sunt fie verticale, fie orizontale, au si mijloace de protectie pentru a nu se bloca aschiile in banda si a strica masinaria.
O varietate a ferastraului cu banda este ferastraul panglica de spintecat, optimizat pentru prelucrarea lemnului si dotat cu o banda mai lata si mai dura. Mai exista si ferastraul cu banda cu dinti taiosi pe ambele parti, de dimensiuni foarte mari. Poate fi manual sau automat, mai mari sau mai mici si pot taia forme neregulate sau regulate dar pot face si taieturi drepte. Taieturile cu ferastraie cu banda sunt uniforme gratie fiecarui dinte care tie bucatica lui de material.
