De ziua mea, nu mai tin minte care dintre invitati, mi-a adus un ghiveci cu o floare de colt, pe care o culesese personal, dupa o escalada pe munte. La inceput am privit-o chioris, tentat s-o arunc pe fereastra dupa plecarea musafirului, dar frumusetea si gingasia florii, observata in timp ce ma pregateam sa-mi duc gindul la indeplinire, m-au oprit. A doua zi am asezat-o la loc de cinste, pe biroul meu, am udat-o, am scormonit pamintul din jurul tulpinii si mi-am facut o preocupare, destul de curioasa, din a o privi. Mai mult, gindurile mi-o luasera razna, tesind scenarii in viitor cu privire la destinul florii. In timp ce framintam tot felul de ginduri, unele mai penibile decit altele, m-a prins nu stiu cum somnul, iar cind m-am desteptat, citeva ore mai tirziu, l-am vazut pe Brutus, pisicul meu, rontaind minunatele petale albe ale florii de colt si privindu-ma cu niste ochi umezi, stralucitori. „Si tu, Brutus!”am reusit sa mai articulez indignat, inainte de a adormi la loc.
