Ei bine, intre doua lacrimi si suspansul cand nu stiai ce avea sa faca malefica aia in episodul urmator, erau Mondenii, in fiecare miercuri seara. Si de cand am vazut primul episod, tot in fiecare miercuri seara ai mei erau obligati sa se uite cu mine. Acum, zece-unsprezece ani mai tarziu, inca ma amuza la fel de mult glumele alea proaste de acolo. Si l-am urmarit pe Bendeac inca de cand am aflat ca el se afla in spatele conceptului Mondenii, serial la care inca ma uit pe net. Bineinteles ca am invatat toate replicile si personajele, dar nu exista moment in care sa nu rad in hohote vazand acele scenete cumplit de hilare. Si cred ca oricine a prins febra din vremea aia ma poate intelege. Am avut marea placere de a-l cunoaste pe Bendeac la Sibiu cand ma aflam in vacanta impreuna cu cativa prieteni.
L-am vazut intamplator pe strada, am facut niste poze, si mi s-a parut un tip foarte modest. Ceea ce m-a facut sa-l apreciez si mai mult. Iubesc teatrul pentru ca am fost crescuta sa apreciez cultura in toate formele ei. Insa, dintre toti actorii contemporani, el pare sa aiba acel ceva care-l transforma intr-o placere vinovata pentru mine. Consider ca e, intr-adevar, un om de admirat.
