Intentia copilului de a-si manifesta independenta este interpretata ca o forma de razvratire, fapt ce reprezinta o sursa importanta a conflictelor parinte - copil. De obicei, parintele este rece si detasat fata de copil, impunand respectul muncii si al efortului. Astfel, stilul autoritar il invata pe copil sa devina ordonat, disciplinat, respectuos fata de cei de care ii este frica; ii dezvolta simtul critic; il invata sa devina perfectionist ("Daca faci ceva, atunci fa-o perfect!"). Din pacate, adoptarea acestui stil parental atrage dupa sine numeroase dezavantaje,in primul rand, copilul crescut de parinti autoritari va invata foarte greu sa devina maleabil, sensibil la dorintele altora; el va fi neiertator cu cei care gresesc („Cum poate fi asa proasta?"). De asemenea, acest copil va intampina dificultati in realizarea unei comunicari eficiente; va fi frecvent lipsit de initiativa, de curaj si vesnic nemultumit, deoarece se teme in permanenta ca ar putea gresi.
Pentru el, „a gresi" e sinonim cu „a fi un ratat". De aceea, preocuparea lui majora este „Ce va zice tata(mama) cand va afla ? " Trasaturile acestea reflecta diminuarea stimei de sine („Am gresit! Nu sunt bun de nimic! Niciodata nu voi putea sa...! "). Unele cercetari (W. Damon, D. Hart,1988) arata ca un nivel scazut al stimei de sine in copilarie are urmari negativemarcante pe parcursul intregii vieti, asemeni unui cosmar care te urmareste in permanenta si de care (in cazurile fericite) scapi cu mare greutate.
